Pensii septembrie 2024. Sunt vești favorabile pentru mai mulți pensionari români. Începând cu luna viitoare, pensiile vor fi dublate, după recalcularea lor. Anunțul a fost făcut de Daniel Baciu, șeful CNPP. Iată informațiile mai jos, în articol.
Seniorii României au parte de vești noi. Începând cu luna septembrie 2024, o parte dintre români vor avea pensiile dublate. Acest aspect va putea fi posibil în urma recalculărilor. Daniel Baciu, șeful CNPP – Casa Națională de Pensii Publice, a făcut un anunț referitor la pensiile românilor.
În acest sens, peste 3 milioane de seniori vor avea pensiile majorate, unii dintre aceștia chiar dublate. Totodată, șeful CNPP a mai precizat faptul că niciun pensionar nu va avea veniturile scăzute. La momentul actual, are loc un proces intens de recalculare a pensiilor. Progresul este monitorizat îndeaproape și se caută soluții pentru finalizarea acestui proces la termen.
„În prezent, suntem angajați într-un proces intens de recalculare a pensiilor. Recent, am avut o întâlnire cu toți colegii mei din teritoriu, inclusiv cu directorii executivi și cu tot personalul managerial din cadrul caselor teritoriale de pensii. Scopul acestei întâlniri a fost să monitorizăm progresul și să găsim soluții pentru a finaliza procesul de recalculare conform termenului stabilit. Până în acest moment, mai mult de 50% din dosarele de pensii la nivel național au fost deja completate, inclusiv cu calculul corect și decizia aferentă. Aceste dosare urmează să fie trimise către Compania Națională Poșta Română”, a declarat șeful CNPP.
Vezi și Calcul complet | Cum poți obține o pensie de 6.000 lei/lună. Câți ani trebuie să muncești, de fapt
Vezi și Recalculare pensii 2024. Cine primește mai puțini bani de la 1 septembrie
De asemenea, Daniel Baciu a mai precizat faptul că echipele sunt în grafic și nu există întârzieri. Până la data de 15 august 2024 (termenul limită), se dorește ca Poșta Română să intre în posesia tuturor deciziilor. Apoi, între 15 august și 1 septembrie 2024, să se livreze cele aproape 5 milioane de decizii către pensionari (beneficiari).
„Suntem în grafic, avem o planificare bine definită și nu întâmpinăm întârzieri. Ne așteptăm ca până pe 15 august, termenul limită stabilit, să transmitem toate deciziile către Poșta Română. Aceștia vor avea la dispoziție perioada de timp între 15 august și 1 septembrie pentru a livra aproximativ cinci milioane de decizii către beneficiarii finali, adică pensionarii. Astfel, începând cu prima zi lucrătoare a lunii septembrie, pensionarii vor începe să primească noile drepturi bănești recalculate conform noii Legi a pensiilor, Legea nr. 360/2023”, a mai precizat șeful CNPP.
„Sunt oameni care au pensia minimă, chiar foarte mulți care au punctaj foarte mic, au număr de puncte puține, mă refer aici la cei până în 1.281 lei. Unii din zona aceasta vor trece în partea cealaltă, vor avea chiar dublare, 100%, pentru că au avut ani mulți de muncă și intervine acea suplimentare pe criterii de stabilitate”, a afirmat Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”, la Antena 3 CNN.
Sursă foto: colaj Pixabay